news        mail   location

 
 

Vom vedea împreună ce fel de zidire umană a fost acest filosof american, născut la New York, în anul 1842, dintr-o familie de origine scoțiană și irlandeză, stabilită în America din secolul XVIII și  cum atmosfera din casa părintească determină educația lui, cum va scrie fratele său: „un aer sănătos, dar plin de incoherențe”.

 

Tatăl lor, Henry James, era un spirit invidualist, opus bisericii oficiale, crescând la fel și odrasla sa zbuciumată. Studiile le-a făcut pe sărite: New York, Londra, Paris, Boulogne, Geneva, Bonn – între America și Europa – după hazardul călătoriei familiei James.

La Bonn vrea să facă pictură, ca să renunțe mai târziu, rămânând însă în el natura americană, sănătoasă, atașată de concret, de senzații, de viață, de energie, iar Walt Whitmann, rămâne pentru toată viața sa, unul din poeții săi preferați.

Începe să studieze chimia la Cambridge Mass, apoi a studiat fiziologia și medicina la Harvard, după care învață ce este pasiunea pentru fapte în știință. Face o călătorie în fascinanta Brazilie, pe Amazoane, pasiune intensă pentru speculație, pentru filosofie. James începe să sufere, nu vede, trece printr-o criză sufletească adâncă, simte toată amărăciunea vieții. Caută în filosofie un calm, un optimism, putem totuși să ameliorăm răul din lume. Așa gândesc eu și acum, din zorii tinereții. Spirit vioi și neastâmpărat, călătorește 18 luni (ce lux!) în Germania și Boemia – în Drezda, Praga; este însă bolnav, aproape de sinucidere. A descoperit pe Renouvier și cărui literatură îi dă mai mare încredere în persoana sa atât de dificilă. Ajunge instructor de „fiziologie” la Universitatea din Harvard, cursul său transformându-l  în curs de psihologie.

După 12 ani de muncă, tipărește în 1890: „The principles of psychology”, pășind în domeniul psihologiei peste gândirea lui Wundt, înființând un laborator de psihologie, apoi trece în domeniul filosofiei.

Ceea ce îl preocupa mai ales, erau problemele religioase, problemele adevărului, problemele morale, ale efortului uman posibil. Viața lui este împărțită între savantele sale cursuri, acum de filosofie de la Harvard, între conferințele ținute în America sau Anglia (Gifford Lectures, Edinburgh 1901 – Hilbert Lectures, 1906, Oxford). Ia parte la Congresul de Filosofie de la Roma! Se stinge din viață în 1910 la Chocorua, lângă Quebec. El „doarme”, dar bântuie lumea cu pragmatismul său.

Vom reveni asupra operei sale!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar