news        mail   location

 
 

Gândirea lui Nietzsche că omul este ceva ce trebuie depășit, apare în lucrarea sa: Așa grăit-a Zarathustra, probabil, după cum afirmă specialiștii în materie, ar fi cea mai frumoasă carte a sa, care a fost scrisă în trei părți între anii 1883 și 1884, iar a patra parte a fost adăugată în anul 1885.

 

În această lucrare, filosoful german a lansat un atac furibund și susținut asupra istoriei gândirii occidentale, ținta sa precisă atingând trei idei legate între ele, după cum vom vedea:

1. Ideea pe care o avem despre „om” sau natura umană;

2. Ideea pe care o avem despre Dumnezeu;

3. Ideile pe care le avem despre moralitate și etică.

Așadar, Nietzsche scrie despre a filosofa „cu ciocanul” (bine că nu a zis „cu barosul”), căutând să zdrobească multe dintre viziunile cele mai prețuite ale tradiției filosofice occidentale, neștiind precis câtă filosofie a citit și care au fost lecturile preferate în afară de Kant și Voltaire. Cartea a scris-o în „regim de urgență” (doar în câteva zile – prima parte). Se remarcă prezentarea unei viziuni remarcabile de logică și în același timp extrem de provocatoare, cum afirmă specialiștii în materie.

Și acum, Zarathustra coboară: „Numele profetului lui Nietzsche, Zarathustra, este un alt nume al profetului persan in vechime Zoroastru. Se scrie, că la vârsta de 30 de ani, Zarathustra pleacă să trăiască în sihăstrie, în munți, o vreme de 10 ani, când se cufundă în singurătate, dar într-o dimineață trezindu-se, descoperă că a obosit de atâta înțelepciune cât a acumulat fiind singur pe munte. S-a gândit să coboare în oraș cu panerul lui plin cu înțelepciune pentru a o împărtăși la restul omenirii neștiutoare. La coborâre se întâlnește cu același pustnic când s-a urcat pe munte. Pustnicul a observat că Zarathustra, în cei zece ani s-a schimbat, pentru că atunci când s-a urcat pe munte ducea cu el cenușă, iar acum la coborâre, aduce foc!

Pustnicul îl sfătuiește să nu se ostenească pentru a împărtăși din înțelepciunea lui, întrucât nimeni nu-i va înțelege mesajul său. Atunci, Zarathustra îi pune și el o întrebare: ce face cu pustnicia lui în munți? Acesta îi răspunde că râde, plânge, cântă, murmură și îl slăvește pe Dumnezeu! La auzul acestor cuvinte începe să râdă, și urându-i toate cele bune și meditează, ajutându-l și Scaraoțchi: „Să fie oare cu putință? Acest prea sfânt moșneag încă nu a auzit acolo în pădurea lui, că Dumnezeu e mort?”

Filosoful Nietzsche care făcea filosofie cu „ciocanul” și cu „dinamita”, nu putea înțelege că Dumnezeu este Spirit și că nu poate muri niciodată?

Droaia de navetiști printre copertele cărților au socotit că această „găselniță” a lui Nietzsche este probabil cea mai faimoasă dintre toate „ideile opărite”, legată și de ideea că omul este ființa ce trebuie depășită! Da! Trebuie depășită de cultură, știință și roua Duhului Sfânt pentru a-și repara trăznăile care năpădesc mintea!

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar