news        mail   location

 
 

Celebrul filosof Platon, ucenicul filosofului Socrate, a împărțit lumea într-o lume „aparentă”, care ne apare prin intermediul simțurilor, și o lumea „reală”, pe care o putem înțelege cu ajutorul intelectului.

 

Pentru Platon, lumea pe care o percepem cu simțurile nu este „reală”, deoarece este schimbătoare și supusă degradării. Platon scrie că mai există și o „lume reală”, permanentă și neschimbătoare, la care se poate ajunge cu ajutorul intelectului. Ideea aceasta provine din studiile lui Platon în domeniul matematicii. Forma sau ideea unui triunghi, de exemplu, este eternă și poate fi cuprinsă de intelect, dacă îl ai!

Se știe că un triunghi este o figură bidimensională cu trei laturi, ale cărei unghiuri însumează 180 de grade, și că lucrul acesta va fi întotdeauna adevărat, indiferent dacă cineva se gândește sau nu la el și indiferent cât de multe triunghiuri ar exista pe lume. Pe de altă parte, obiectele triunghiulare care există efectiv în lume (cum ar fi sandwichurile, piramidele și formele triunghiulare desenate pe o tablă) sunt triunghiulare doar prin faptul că reflectă această idee sau formă a triunghiului. Influențate astfel de matematică, Platon a afirmat că intelectul poate dobândi acces la o întreagă lume a formelor ideale, care este permanentă și neschimbătoare, în timp ce simțurile au acces doar în lumea aparențelor. Deci, de exemplu, dacă vrem să știm ce este binele, trebuie să contemplăm intelectual Forma Binelui, pe care diversele exemple din lumea noastră doar o reflectă.  Aceastăă idee a avut consecințe ample în ceea ce privește înțelegerea noastră asupra lumii, nu în ultimul rând, deoarece, după cum arată Nietzsche, această modalitate de împărțire a lumii face din „lumea reală” a intelectului locul unde există toate valorile. În opoziție cu lumea intelectului, „lumea aparentă” a simțurilor devine astfel, relativ vorbind, neimportantă (Filosofie – Idei fundamentale, pag. 218-219).

Un cititor avizat ar putea spune, cu un oftat ca să-l audă și Nietzsche, că prea a bătut apa în piuă, și că acest zbuciumat „intelectual” n-ar sta tocmai bine cu intelectul ca să poată înțelege ceea ce a scris filosoful Platon! Prea mare înțelepciunea și intelectul lui Platon, care a rezistat cu succes în bătaia cu „ciocanul” filosofic al lui Nietzsche și nu s-a auzit nici bubuitura de „dinamită”, cum s-a definit cu intelectul lui.

Calinic Argeșeanul

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar