news        mail   location

 
 

În Duminica a XXI-a după Rusalii, la două zile după sărbătorirea hramului închinat Sfintei Cuvioase Parascheva,   credincioșii parohiei argeșene Șerboieni din comuna Buzoiești, protoieria Costești, au trăit momente de mare bucurie.



 

Membrii acestei comunități împreună cu reprezentanții administrației locale au primit în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul care a săvârșit cu această ocazie slujba de resfințire a bisericii parohiale.

După slujba de târnosire a sfântului locaș, Chiriarhul a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii și binefăcătorii trecuți la Domnul.

Ierarhul Argeșean a rostit un cuvânt de învățătură legat de evanghelia zilei în care a amintit de eforturile credincioșilor din Șerboieni care au ascultat cuvântul lui Dumnezeu și l-au făcut să rodească.

Biserica parohiei Șerboieni, ocrotită de Sf. Cuv. Parascheva și Sf. Ierarh Nicolae, a fost construită între anii 1874-1878 în timpul păstoririi preotului Alexe duhovnicu cu ajutorul familiei Racoviță și a lui Carol Davila, fiind sfințită de episcopul Ghenadie al Argeșului. După multe etape de restaurare desfășurate până în prezent, biserica a îmbrăcat o haină nouă prin lucrările de tencuire interioară și exterioară, precum și prin realizarea unei picturi noi. O mare parte din aceastea s-au desfășurat odată cu venirea în această parohie a părintelui Alexandru Ionuț Florin care este în prezent și protoiereu al protopopiatului Costești.. Ajutat de epitropul Dumitru Toma și de membrii Consiliului Parohial, cu sprijinul fondurilor primite de la Secretariatul de Stat pentru Culte, primăria comunei Buzoiești și de la alți binefăcători, din luna martie  a anului 2021, acesta a reușit într-un timp foarte scurt termine toate lucrările începute.

Toate eforturile depuse de parohia Șerboiești pentru consolidarea, restaurarea și înfrumusețarea bisericii au fost răsplătite astăzi de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului care a oferit celor implicați diplome de vrednicie.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar