news        mail   location

 
 

Parohia argeșeană Micești din protopopiatul Mioveni și-a sărbătorit astăzi hramul închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii acestei comunități au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.



 

Chiriarhul a oficiat cu această ocazie Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, iar în final a săvârșit și slujba de sfințire a ramurilor de salcie.

În această zi binecuvântată pentru această comunitate, după interpretarea Imnului Floriilor, Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul a dorit să răsplătească activitatea deosebită desfășurată de corul de copii ,,Glasul Arhanghelului” al parohiei Micești, care a fost înființat în urmă cu trei ani, la inițiativa tinerei Ștefania Păcioianu. În acest sens, pentru eforturile depuse până în prezent, doamna profesor dirijor Andreea Urs a primit astăzi din partea Ierarhului Argeșean,  medalia creștin ortodoxă ,, Sf. Mc. Filoteea”. Într-un timp foarte scurt, acest cor parohial a devenit cunoscut la nivel local și național,  având un repertoriu bogat ce cuprinde cântări liturgice, pricesne, cântări patriotice și colinde.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a vorbit despre însemnătatea Praznicului Intrării Domnului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului, amintind și de învierea lui Lazăr.

Biserica parohiei Micești cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită în anul 1844 cu osteneala și cheltuiala credincioșilor din localitate și a preotului Barbu Bîrzotescu.

După ample lucrări de restaurare, în anul 2018 a fost pus cel de-al doilea hram închinat praznicului Intrării Domnului în Ierusalim.

Prin implicarea preoților slujitori, în această parohie se desfășoară frecvent activități cultural-artistice precum cel organizat înaintea cinstirii acestui hram în curtea bisericii, unde enoriașii au avut ocazia să fie martori la un concert de excepție  cu participarea Grupului Psaltic ,, Tronos” al Patriarhiei Române.

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar