O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer. Când mulțumirile celui nevoiaș udate de faptele bune, ploaia Duhului Sfânt va înverzi lucrarea de ascultare, viața în Dumnezeu.
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu claritate, inima cu bucurie și mâinile fără zgârcenie pentru aproapele nostru, mâine putem avea nefericita ocazie să dăm socoteală de ce nu am împlinit porunca milosteniei.
Rugăciunea și postul formează cele două aripi cu care creștinul poate zbura până la Hristos, iar amândouă unite cu milostenia ne duc până în fața Preasfintei Treimi și formează cea mai sigură scară de mântuire pentru creștini.
Schitul argeșean Brădetu și-a sărbătorit astăzi hramul închinat Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Monahii care se ostenesc în acest loc binecuvântat de Dumnezeu au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.
În baza Parteneriatului educațional,, RO-RM într-o singură inimă „între Grădinița „Academia Piticilor”, Curtea de Argeș si IET Nr.2, com. Bubuieci, Republica Moldova, având ca parteneri Inspectoratul școlar Județean Argeș, Centrul Judeţean de Resurse și Asistență Educațională Argeș, Parohia Bătușari, a adunat laolaltă toți partenerii acestui proiect, în Grădinița Academia piticilor, gazda acestui schimb de experiență care a durat 3 zile și a cuprins mai multe acțiuni.
Ca sa culegi, trebuie intai sa semeni, ca sa primesti trebuie intai sa daruiesti. Nu-L poti chema pe Dumnezeu daca tu nu ai raspuns chemarii aproapelui tau, nu poti cere milostenie Lui Dumnezeu, daca tu ai trecut nepasator pe langa mana intinsa de cel sarman.
În ziua de 19.06.2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. V pastoral: Bălilești, Bârsești Vlădești, Bârsești de Sus, Burluși, Ciofrângeni, Duculești, Lacurile și Poenari au oferit alimente credincioșilor.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
În ziua de 16.06. 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Vrănești, Văleni Podgoria, Călinești Vale, Râncăciov și Gorganu de Sus, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie. Mântuitorul, modelul desăvârşit al milosteniei, ne-a înştiinţat că la Judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice.
Pagina 159 din 286