Dând celor săraci, bunii creştini devin bogaţi în ceruri, rămânând în comuniune de iubire cu cei săraci de aici, vor avea parte de comuniunea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi în viaţa viitoare, miluind acum, vor fi miluiţi atunci, ascultând acum glasurile săracilor, vor fi ascultaţi şi lăudaţi la Judecată, oferind hrană celor sărmani, se vor veseli de bunătăţile cele nestricăcioase ale împărăţiei veşnice.
Îndrumări ale Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României, privind slujbele care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021), în condițiile stării de alertă.
În Duminica a V-a din Postul Paștelui, monahiile și pelerinii de la mănăstirea argeșeană Văleni, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În această perioada a Postului Mare, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin sectorul Social Filantropic și de Misiune, a sprijinit o familie din localitatea Brătești, comuna Albești, protopopiatul Curtea de Argeș, care și-a pierdut o parte din casă în urma unui incendiu devastator.
În ziua de 15 aprilie 2021, Părintele Arhiepiscop Calinic a vizitat, împreună cu domnul Retevoi Valentin – Șeful Salvamont Nucșoara, Baza de Salvare Montană din Târgu Jiu, unde au fost întâmpinați de profesorul Sabin Cornoiu, Președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.
În ziua de 9 aprilie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Maica Precista, Sfântul Nicolae, Sfântul Gheorghe II, Sfântul Stelian, Râjlețu Govora, Ciorâca, Miercani, Cocu Deal, Cocu Vale, Richițele, Bărbătești, Cotmeana, Dealul Mare, Sămara, Dealul Viilor, Dealul Bisericii Râjlețu, Râjlețu Vieroși, Linia Mare, Pielcani, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a organizat o activitate catehetică și artistică de încondeiat ouă în Parohia Bătușari, Protoieria Curtea de Argeș.
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
În Arhiepiscopia Argeșului şi Muscelului, prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, se desfășoară activități de binefacere, milostenie și sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul precum caria roade dintele, Dumnezeu ne întinde mereu funia milosteniei ca să ne ridicăm din nou de la neomenie la omenie, de la tristețe la bucurie, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur.
Pagina 243 din 286