Marele Arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis să ajute la căsătorie lui Tobie, a zis: ”Bună este rugăciunea cu post, cu milostenie și cu dreptate.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Dumnezeu ar fi putut și fără milostenie să-i hrănească pe săraci, dar a legiuit să fie hrăniți de noi ca să ne lege prin iubire și să avem multă dispoziție fierbinte între noi, zicând: ”Nici înălțimea, nici adâncul și nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu”.
Cei ce s-au unit cu Dumnezeu în taina inimii au ajuns la asemănarea cu El prin iubire. Iubirea este dar, fiindcă se dobândește cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu, însă este și virtute căci trebuie exersată și practicată întreaga viață.
Milostenia este acea exteriorizare în fapte a iubirii față de aproapele, o identificare cu cel aflat în suferință, trăirea intensă a iubirii, pornită dintr-o inimă ce suferă pentru cei care, într-un moment sau în altul, se află în necazuri.
În această duminică, ce a venit cu îndemnul de a ne înmulți darurile primite de la Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din municipiul Curtea de Argeș.
În urma apariției în ziarul Argeșul, în data de 2 februarie 2021, a unui articol intitulat: Contraofensiva călugărițelor împotriva vaccinării, conform căruia un grup de persoane, în principal de sex feminin, autodeclarate ca fiind monahii (călugărițe), conduc o campanie de dezinformare împotriva campaniei de vaccinare contra Covid-19 în Municipiul Pitesti, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, dorește să aducă următoarele precizări:
În ziua praznicului Întâmpinării Domnului, mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală. Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În Duminica a 32-a după Rusalii, credincioșii parohiei Mărcuș din municipiul Câmpulung Muscel au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În ziua de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi, credincioșii argeșeni din orașul Costești s-au bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sfânta Liturghie în măreața catedrală aflată sub ocrotirea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.
Pagina 254 din 286