În ziua de 10 iulie 2020, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. 2 pastoral: Sf Gheorghe I, Găvana II, Sf. Ap. Toma, Sf. Ap. Andrei, Vedea, Vața, Vețișoara, Prodani, Izvoru, Fata, Bondoci Gărdinești, Slapia, Păduroiu, Dealul Bradului, Săpata, Popești Turcești, Lipia Găinușa, Mârțești au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Milostenia se răsplătește în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim mereu de săraci și să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Suntem datori să facem mai întâi milostenie sufletească, să arătăm iubire către oameni, și apoi, cu sinceritate, dragoste și discernământ, să-i ajutăm pe aceștia.
În fiecare an, în data de 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viața creștină și pentru fiecare dintre noi. Suntem datori să-i miluim pe săracii pe care Hristos ni i-a lăsat în lume în locul Lui.
Prin milostenia poți să-ți cureți păcatele căci ”dacă dai săracului, îl împrumuți pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17). Mila față de aproapele atrage asupra noastră și mila lui Dumnezeu, iar la înfricoșătoarea judecată vom fi învredniciți de Hristos să locuim în Împărăția Cerească.
În ziua de 23.07.2020, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Costești, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile: Căldăraru, Strâmbeni I, Colțu, Humele și Slobozia Trăznitu au venit în ajutorul familiilor afectate de pandemia de coronavirus, dăruindu-le alimente.
Milostiv cu adevărat nu este cel ce dă de bună voie cele de prisos, ci cel ce lasă cele de trebuință neapărată celor ce le răpesc.
În ziua de 16.07.2020, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Topoloveni, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. VII pastoral: Ciupa, Mavrodolu, Furduiești, Rătești și Tigveni I Vale, au dăruit alimente celor cu venituri modeste.
În ziua de 21 iulie 2020, în sala multifuncțională a Muzeului Municipal din Curtea de Argeș a avut loc vernisajul expoziției de fotografie dedicată preotului-căpitan Gheorghe I. Cotenescu.
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge.
Pagina 282 din 286