Unul dintre filosofii europeni care m-a preocupat, oarecum, a fost Auguste Comte, contemporan „absolut” cu Sfântul Calinic de la Cernica. Ca dată de naștere, Sfântul Calinic vedea lumina zilei la București (în cartierul Visarion) în anul 1787, după anumiți biografi, iar pe lespedea mormântului din pridvorul bisericii Sfântul Gheorghe de la Cernica, este anul 1789, exact anul când la Montpellier (Franța) se năștea filosoful Auguste Comte.
În viața de toate zilele, omul cu Eul său pur (cum scrie Kant), are anumite grade de perfecțiune, adică femeia și bărbatul sunt cuprinși de valul schimbării. Se vorbește și de o filosofie ultimă a filosofului Schelling.
Mai zăbovim o vreme în grădina cu flori filosofice a lui Arthur Schopenhauer și prezentăm un text: „Despre esența interioară a Artei”: „Nu numai filosofia, ci și artele frumoase lucrează în fond la dezlegarea problemei existenței.
După cinstirea Maicii Domnului, întru sfântă adormire, pe 16 august, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache Văcărescu.
El scria: „Prin Metafizică înțeleg eu orice așa zisă cunoștință, care depășește posibilitatea experienței, adică depășește natura sau modul cum lucrurile ne apar, pentru a da explicație asupra Aceea-ce determină natura într-un sens sau în altul, sau, vorbind popular, asupra Aceea-ce stă în dosul naturii și o face posibilă”, din lucrarea Lumea ca voință și reprezentare, vol. II, cap. 17, 1819, pag. 537.
Nicicând nu vom putea îndeajuns să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale semănate în cer și pe pământ.
O ramură dragă inimii lui Arthur Schopenhauer (1788-1860), din aria filosofiei a fost Metafizica, abordând Idealismul înaintașilor săi.
În dricul amiezii secolului al XVIII-lea, în localitatea Leonberg, în Wurtemberg, avea să vină pe lume în 1775, filosoful Friedrich Willhelm Schelling (1775-1854), părinții săi fiind pastori. Studiază Teologia la Tubingen unde are coleg pe Hegel și cu marele poet Hodelrin.
Pentru a intra puțin în bogăția de gândire a filosofului faimos al Europei și de ce nu, al lumii, vom reda din: Introducere la filosofia istoriei, episodul: Dumnezeu și Istoria!
„Două lucruri umplu mintea mea de o veșnic înnoită și sporită admirație și venerație, cu cât mai adeseori și străduitor se îndreaptă reflexiunea asupra lor: Cerul înstelatdeasupra mea și legea morală în mine.
Cred că este potrivit să ne oprim puțin prin „lumea Spiritului” și să vedem cum vede Hegel și un alt aspect al existenței noastre în frumusețea acestei lumi văzute!
„Legea morală ne-a condus la problema practică că, prescrisă fără nicio intervenire de mobile sensibile, numai prin rațiunea pură, anume la întregimea necesară a primei și celei mai excelente părți a binelui suveran, a moralității și, cum aceasta nu poate fi rezolvată pe deplin decât numai într-o eternitate, la postulatul nemuririi.
Trebuie să se știe că filosoful Hegel a dominat viața în căutarea adevărului, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, devenind cel mai faimos filosof german.
Una dintre minunile săvârșite de Dumnezeu pe pământul Țării Românești a fost și împodobirea Bisericii străbune cu Patriarhul Nifon al Constantinopolului, timp de câțiva ani, la începutul secolului al XVI-lea.
În orașul Stuttgart din Germania, în anul Domnului 1770, avea să se nască filosoful de mai târziu Hegel (1770-1831). După școlile de început, a studiat Teologia la Tubingen, unde s-a întâlnit și s-a împrietenit cu poetul Holderlin și cu filosoful Schelling, fiind împreună lucrător cu acesta la Universitatea din Jena.
Pagina 5 din 106