Parcă nu putem să ne despărțim de celebrul Immanuel Kant și chiar dacă repetăm, printre operele sale cele mai de seamă trebuie să numim: Critica rațiunii pure (1781); Critica puterii de judecare (1790); Critica rațiunii practice (1788); Prolegomene la orice Metafizică viitoare (1783); Întemeierea metafizicei moravurilor (1785); Religia înlăuntru granițelor rațiunii (1793); Spre pacea eternă (1795), iar la acestea trebuie adăugate și prelegerile sale „Asupra pedagogiei” (1803), publicate de studentul său Rink. Din operele menționate mai sus, o mare parte s-au tradus și în limba română.
Când eram elev la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, din fericire, am avut profesori excepționali, aleși și numiți dintre doctoranzii Profesorului eminent, Iustin Moisescu, viitorul mitropolit al Ardealului, apoi al Moldovei și Sucevei, peste o jumătate de Românie, iar apoi patriarh al Bisericii Străbune.
Filosoful Kant este o celebritate, așa cum este considerat de toate generațiile de filosofi și oameni de știință. Între multele „sentințe” filosofice citim cu bucurie, că: „Filosofia există prin însăși faptul că își cunoaște limitele”, și că, mai mult, „sensibilitatea noastră este capacitatea de a simți lucrurile din altă lume”, și, cum s-ar zice, mai pe scurtătură: „Înțelegerea noastră este capacitatea de a ne gândi la lucruri”, iar „conceptele se aplică lucrurilor numai în măsura în care sunt percepute de mintea noastră”, luminată de Duhul Sfânt.
La sfârșitul lunii iulie, pe 30, s-a hotărât a fi ziua cea mai importantă și fericită din toate zilele anului, după Nașterea și Învierea lui Iisus Hristos, Domnul nostru!
Edmund Burke (1729-1797), politician – filosof anglo-irlandez, s-a născut în anul 1729 și a studiat în Dublin. El a înțeles din tinerețe că filosofia este un antrenament folositor pentru viața politică.
Etica și utilitarismul erau cele două componente social-politice, care-și au izvorul spre sfârșitul secolului al IV-lea î. Hr., în care filosoful Epicur afirma că principalul scop al vieții ar trebui să fie dobândirea fericirii.
Duminică, 12 martie 2017, după slujba în sobor arhieresc la Mănăstirea Arnota, unde s-a pomenit noul rectitor Gherasim Arhiepiscopul, de pioasă amintire, Vlădica Varsanufie ne-a poftit să vedem mănăstirea ce se întrupează în satul Suești, din marginea codrilor Cernei, locul de naștere al Patriarhului Justinian al României, din veacul trecut.
Iată că o femeie se ocupă de ramura Filosofiei politice și abordează un „feminism”, arătând egalitatea între femei și bărbați. În secolul IV, î. Hr., filosoful Platon recomanda ca fetele să aibă o educație similară cu cea a bărbaților, iar în secolul IV d. Hr., filosoafa Hypatia, care era și o matematiciană marcantă, preda în Alexandria Egiptului.
S-au auzit mereu, în istoria lumii, oftaturi din rărunchi, spun cărțile vechi. Mari greutăți, mari lipsuri, mari dureri, mari deznădejdi, și toate la un loc au scos vaiuri din inimi.
Filosoful Immanuel Kant (1724-1804) liber în gândirea sa, considera, pe drept cuvânt „scandalos” faptul că, în peste 2.000 de ani de gândire filosofică nimeni nu reușise să ofere un argument prin care să demonstreze că există o lume în afara noastră, exterioară nouă, având în minte, în special, teoria lui Rene Descartes și George Berkeley, care se îndoiau de existența unei lumi exterioare.
Vă propun, harnici cititori, să parcurgem, împreună, un episod din „Cuvântări către națiunea gemană”, traduse de C. Lăzărescu în Antologia Filosofică, Editura Casa Școalelor, 1943, pag. 486-487.
Doar câteva considerațiuni să mai facem asupra celui mai important economist pe care l-a cunoscut vreodată lumea.
Parcă nu-mi vine să mă îndepărtez de filosoful Johann Gottlieb Fichte (1762-1814)! Mai cred, încă, faptul că am ceva comun cu aceste gânditor german, mai ales, că am avut aceeași origine sănătoasă – țărănească, origine de care mă bucur și acum, considerând starea aceasta sănătoasă și de drept și de fapt, temelia societății sau mai ales a unui popor sănătos și nu o haită de degenerați genetic și o mai mare hoardă de cretini desfigurați, expresii ale unor cunoscători de caractere.
Iată, vrem – nu vrem, dăm și pe la poarta Politica Filosofiei sau Filosofia Politică, adică, uite așa, mai du-te – vino pe la noi!
Se zice despre Friedrich Schlegel (1772-1829) că a fost istoric și poet german, fiind considerat primul care a introdus aforismele (sentințe scurte) în filosofie.
Pagina 6 din 106