După cum apa scoasă din fântânile care s-au umplut prea mult se ridică din nou la înălțimea de dinainte, tot așa și dărnicia crește iarăși și se umple, pentru că iubindu-i pe săraci, prin ei aflăm mila lui Dumnezeu.
Locurile sfinte ne sunt oaze cu apă limpede și faruri călăuzitoare ce deschid noi perspective de înțelegere asupra vieții. Pelerinul care caută cu inimă bună răspunsuri, găsește linişte sufletească şi împlinire.
Rugăciunea și postul sunt lipsite de putere dacă nu sunt însoțite de milă. Fără milostenie, acestea nu se ridică la cer.
Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a primit în această săptămână vizita unui grup de elevi din parohia nemțeană Cracăul Negru. Însoțiți de o parte din dascălii Școlii Generale ,,Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul”, cei mici au avut ocazia să descopere frumusețea naturală și ecleziastică a județului Argeș.
În tezaurul spiritual al omenirii, dezideratul prieteniei absolute – ca exigenţă a condiţiei umane – îşi găseşte, cred, expresia cea mai impresionată în mesajul lăsat de Iisus din Nazaret: “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi.” (Ioan, 15, 12-13).
În ziua de 23 iulie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din Cercul nr. VI pastoral: Găvana I, Găvana III, Găvana IV, Sfântul Ilie,Sfânta Filoteia, Papucești I Trivale,Sfântul Ioan Valahul, Zăvoi, Drăganu, Slătioarele, Băbana, Spirești, Groși,Cotmeana și Lintești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Mare şi neînfricată este puterea milosteniei. Chiar si puterile îngereşti care păzesc porţile cerului, dacă văd că milostenia se înalţă, deschid porţile şi celorlalte virtuţi, însă dacă văd că nu este milostenie, închid aceste porţi.
În ziua de 30 Iulie 2021, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre “Basarab I” din Pitești a avut loc festivitatea de avansare in primul grad militar a promoției de elevi militari “Regele Mihai I-100”, festivitate condusă de domnul colonel Dănuț Cruceanu, comandantul școlii militare.
„Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau ...”
Milostenia nu este compasiune pasivă și fără rezultat, ci gest activ prin care ne dovedim dragostea față de celălalt. Și în acest gest se ascunde o frumusețe rară, Dumnezeiască, deoarece "frumusețea milosteniei nu se măsoară după cantitate, ci după dărnicia sufletului" (Sfântul Ioan Hrisostom).
Sfinții ne devin modele de sfințenie pe care trebuie să le urmăm, pentru a ajunge să gustăm și noi din fericirea Raiului. Și vedem, astfel, că icoanele mai îndeplinesc în viața creștinului un rol important – unul liturgic sau cultic.
"De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belșug și n-a îngăduit să vină vreo nenorocire peste noi, trebuie să ne doară sufletul pentru aproapele nostru care se chinuiește." – Sfântul Paisie Aghioritul.
În ziua de 30 iulie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Aref, Poienari Corbeni, Oești Pământeni și Mustățești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă.
Semănătorul cu bucurie aruncă sămânța, cu toate că nu știe ce va culege. Cu atât mai bucuros se cade a fi acela care, în chip de ogor, cultivă Cerul. Dacă dați puțin cu bucurie, dați mult dând puțin; dacă dați mult cu întristare, acest mult se micșorează.