Sectorul Social, Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului continuă proiectul eparhial: Donează sânge, salvează o viață, prin care se dorește ajutorarea spitalelor care au nevoie de sânge pentru salvarea pacienților.
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu claritate, inima cu bucurie și mâinile fără zgârcenie pentru aproapele nostru, mâine putem avea nefericita ocazie să dăm socoteală de ce nu am împlinit porunca milosteniei.
Dăruind celui ce zace pe pământ, îi dăm Celui ce stă în Cer, iar căutând binele altora, sfârșim prin a găsi binele nostru. Dacă bunătatea este frumusețea sufletului, să ne ostenim în a avea sufletul cât mai frumos prin milostenia pe care trebuie să o facem față de cei nevoiași.
Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi ia forma ajutorării materiale şi morale a semenilor aflaţi în nevoie.
În ziua de 14 iunie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Mioveni, în care parohiile din cercul nr. V pastoral: Lucieni, Hârtiești, Bătiești, Bârzești, Vulturești de Sus, Vulturești de Jos, Huluba, Voroveni, Davidești și Conțești, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Valoarea pe care o are făptura umană înaintea lui Dumnezeu, așa cum este ea creată încă de la început, adică trup și suflet este evidentă din însuși faptul că Domnul nostru Iisus Hristos a venit să mântuiască nu numai sufletul, ci și trupul omului, împovărat de păcate și suferințe.
Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Calinic, Arhiepiscop al Argesului si Muscelului, parintele Constantin Radu-Gabriel (Paraclisul pentru nevazatori Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil), doamna Martin Gabriela presedintele Asociatiei Nevazatorilor Arges, parintele Cucu Ionel de la parohia Cornatel, impreuna cu 41 de credinciosi nevazatori, au mers spre inchinare si rugaciune la Manastirea Samurcasesti (singura manastire cu trei altare din tara), ctitoria vornicului Constantin Samurcas si Manastirea Caldarusani ctitorie a domnitorului Matei Basarab.
Ca sa culegi, trebuie intai sa semeni, ca sa primesti trebuie intai sa daruiesti. Nu-L poti chema pe Dumnezeu daca tu nu ai raspuns chemarii aproapelui tau, nu poti cere milostenie Lui Dumnezeu, daca tu ai trecut nepasator pe langa mana intinsa de cel sarman.
În ziua de 25 mai 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. I pastoral: Albești Pământeni, Albești Ungureni, Bărăști, Brătești, Cicănești I, Cicănești II, Dobroț, Înălțarea Domnului, Satu Nou, Sfinții Împărați, Sfântul Vasile și Sfinții Voievozi, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta a milosteniei este mai înaltă decât orice iubire de oameni!
Milostenia este calea sigură care duce la Dumnezeu, El Însuși recomandându-ne să fim milostivi: ”Fiți deci milostivi, precum și Tatăl vostru Cel ceresc, milostiv este!"
Un om care dăruieşte din toată inima primeşte în schimb o bucurie de nedescris. A dărui este în firea întregului univers. Iar a accepta darul este a doua natură a întregului univers. Dar, mai ales, nu trebuie să uităm că puterea de a dărui vine de la Dumnezeu.
O inimă largă pentru semenii noștri revarsă cerul pe pământ, de aceea nu trebuie să legăm pâinea ce ar trebui să ajungă la sărac, ci trebuie să o lăsăm să ajungă înaintea noastră în cer.
În ziua de 1 iunie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a oferit unor copii proveniți din zone defavorizate ocazia de a beneficia de tratamente stomatologice gratuite. Astfel, o nouă etapă din proiectul social: Zâmbete luminoase, desfășurat de Sectorul Social, Filantropic și de Misiune al Eparhiei, a avut loc astăzi la o clinică stomatologică din municipiul Pitești, partener în această activitate.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!