news        mail   location

 
 

Pentru a se da o definiţie a minunilor, putem spune că: minunile sunt fapte sau lucrări dumnezeieşti, mai presus de mintea şi puterea omenească, fiind săvârşite doar cu puterea lui Dumnezeu.

Aşa că, degeaba se mai laudă unii şi alţii că sunt făcători de minuni, uitându-L pe adevăratul lor autor, care este Însuşi Dumnezeu!

Minunile se fac în momente extraordinare, hotărâte doar de Dumnezeu Atoateziditorul, şi urmăresc în chip hotărât luminarea şi îndreptarea noastră în vederea mântuirii. Într-un cuvânt, minunile arată limpede voinţa lui Dumnezeu şi tălmăcesc căile Sale cele ascunse şi necunoscute.

Ştiind că Dumnezeu este cel dintâi făcător de minuni, El fiind izvorul lor de necontestat, merită să reamintim că Iisus Hristos Domnul a săvârşit pe pământ minuni asupra firii, asupra oamenilor şi asupra Sa Însuşi. Enumerăm în cele ce urmează doar câteva, în treacăt: potolirea furtunii pe mare, prefacerea apei în vin, înmulţirea pâinilor şi a peştilor, scăparea lui Petru de la înec, vindecarea bolnavilor, învierea morţilor - lucrări uluitoare, despre care Însuşi Iisus a zis: „De n-aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat n-ar avea.”[1]

Cea mai mare minune săvârşită de către Domnul asupra Sa Însuşi este Învierea din mormânt. Toate minunile sunt săvârşite cu puterea Lui dumnezeiască, după cum El Însuşi spune: „Lucrurile pe care Mi le-a dat să le săvârşesc, aceste lucruri pe care Le fac, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis.”[2]

Minuni mari s-au făcut prin aleşii Săi: Moise, Ilie, Elisei, Daniel, Iona, Apostolii, Sfinţii, Îngerii şi alţi chemaţi cu rânduială, dovedindu-se prin aceştia că minunile s-au săvârşit cu puterea lui Dumnezeu şi nu cu puterea omenească, firavă care nu este în stare a face nici măcar un fir de iarbă pe pământ. Noi trebuie doar să credem ferm în ajutorul lui Dumnezeu.

Şi acum să vedem condiţiile ce trebuie îndeplinite ca minunile să fie considerate ca adevărate:

1. Să fie vrednice de numele lui Dumnezeu, cuprinse în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie;

2. Să se producă folosindu-se mijloace analoge celor prin care s-au produs minunile Mântuitorului şi ale Sfinţilor;

3. Să nu se tăgăduiască unele pe altele sau să se opună unele altora;

4. Să nu contrazică Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi rânduielile Bisericii;

5. Să urmărească mântuirea sufletului omenesc;

6. Să aducă folos şi spor vieţii sufleteşti;

7. Cel prin care se fac minunile de către Dumnezeu, să grăiască numai adevărul, să ducă o viaţă fără pată şi să nu urmărească interese personale şi scopuri egoiste;

8. Să îndrepte moravurile la cei care văd minunile;

9. Să poarte în ele puterea Duhului lui Dumnezeu;

10. Să dovedească lucrarea proniei dumnezeieşti.

Cine spune că face minuni, uitând că Dumnezeu este izvorul minunilor, acel îndrăzneţ este un mare mincinos.

Izolaţi canalia şi fugiţi de astfel de farseori!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Ioan 15, 24

[2] Ioan 5, 36

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar