news        mail   location

 
 

După cum se ştie, minunile şi proorociile sunt semne din afara noastră, semne protejate de Dumnezeu. Din marea dragoste a lui Dumnezeu, noi ne împărtăşim permanent de prezenţa puterii dumnezeieşti.

Pe lângă minunile de care ne învredniceşte Dumnezeu, ca semn divin, ne-a dat şi proorociile.

O încercare de definere a acestora ar fi: „proorociile sau profeţiile sunt arătări prin viu grai, sau prin scris, ale anumitor adevăruri şi întâmplări care privesc viitorul, pe care Dumnezeu le vesteşte prin aleşii Săi, în vederea mântuirii şi care se petrec întocmai”.

Toate proorociile adevărate tălmăcesc voinţa lui Dumnezeu şi ele se fac întotdeauna numai sub insuflarea Duhului Sfânt. Vechiul Testament este plin de proorociri care prevestesc multe întâmplări din viitorul popoarelor şi mai ales al poporului evreu. Chiar Iisus Hristos a proorocit.[1]

Proorociile se deosebesc de prezicerile omeneşti, care se întemeiază pe superstiţii şi socoteli plăpânde, ca să nu spun aiurite. Teofil al Antiohiei spune: „Fiindcă cele prezise se întâmplă, cred şi mă supun lui Dumnezeu”. Aşa am crezut şi noi în toate proorociile mesianice, care au prezis cu exactitate venirea Mântuitorului,[2] Naşterea, Pătimirile, Moartea, Proslăvirea[3] şi slujirile sale de: Profet,[4] Preot şi Împărat.[5]

Cum îi putem deosebi pe pe adevăraţii prooroci de falşii „prooroci”? Lactanţiu ne-a lăsat scris că adevăraţii prooroci:

1. Predică toţi un singur Dumnezeu în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

2. Nu suferă de nebunie şi alte boli psihice.

3. Nu sunt înşelători.

4. Nu umblă după averi şi câştig.

 5. Nu se îngrijesc de cele necesare vieţii ca şi Ioan Botezătorul.

6. Proorociile lor s-au împlinit sau se împlinesc întocmai.

7. Ei îşi adeveresc trimiterea chiar şi prin suferirea chinurilor şi a morţii.

O dată cu venirea lui Iisus Hristos, toate proorociile s-au împlinit. Noi trebuie să ascultăm pe Iisus şi Evanghelia Sa şi să ne împărtăşim de darurile lui Dumnezeu prin Biserica Slavei Sale!

Calinic Argeșeanul

 

[1] Matei 24, etc.

[2] Daniel 9, 24, 27

[3] Isaia 7, 14; 53, 2

[4] Deut. 18, 15; Isaia 42, 1-4

[5] Psalmul 109, 4-6; Eremia 23, 5

În ziua de 21 octombrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Valea Zimbrului, Bogați, Suseni și Glâmbocel Deal, au dăruit alimente familiilor cu venituri modeste.
Dacă în urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a desfășurat o amplă acțiune socială pentru ajutorarea celor afectați de inundațiile din județul Galați, astăzi a venit rândul credincioșilor din parohia Baloteasca aflată în comuna Leordeni, protopopiatul Topoloveni.
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai prin milostenie și milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.
„Săptămâna verde” este calea spre întărirea relaţiei profesor-elev, în absenţa clopoţelului și a lecţiei. Atmosfera din „săptămâna verde” este una specială, este trăită atât de elevi, cât şi de profesori cu sentimentul câştigării unor experienţe noi.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Este bine de știut, din capul locului, că Rezonanța se întemeiază pe empatie, iar aceasta se întemeiază pe rezonanță.
Acesta da titlu de „tabletă”, ar zice un mucalit sau cineva supărat, pe Calinic Argeșeanul! Ca să crezi, oricum, de-a valma, cum se mai obișnuiește, înseamnă că avem o problemă cu sinele relației, cum ar zice Verena Karst, adică acel sine al relației care se naște între două făpturi (oameni) ce s-au lăsat unul în mâinile celuilalt, iar acest sine al relației se formează prin trăirea relației Eu-Tu, prin întâlnire, deci, se naște în spațiul de rezonanță dintre Eu și Tu, dar și în urma sarcinilor zilnice, prin ceea ce cei doi modelează și construiesc împreună.
Mai pe scurt, Rezonanța înseamnă a ră-suna, știindu-se că sunetele sunt vibrații, de aceea a ră-suna înseamnă că vibrațiile își transmit între ele comunicarea ce duce la starea de oscilație.
Se spune că noi, oamenii, percepem lumea cu toate simțurile noastre, fiind zidirile Domnului Dumnezeu, care gândim și reflectăm ca să-i percepem și să-i înțelegem pe semenii noștri, lumea frumoasă care ne înconjoară, pe noi înșine și lumea în care ne vedem și ne regăsim, ca parte a ei.
Fără să ne bocim prea mult, deși ar trebui pentru că lumea interioară, dumbrava sufletului nostru este de cele mai multe ori pustiită, ori neglijată cu bună știință sau din necunoaștere și gravă neglijență, noi, laolaltă, ne străduim cu îndârjire ca să avem, cu orice preț, succes și iarăși succes!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar